De ce este preferabil conceptul de „software liber” celui de „software open source”

În timp ce software-ul liber, indiferent de denumirea ce i-o dăm, presupune aceeaşi libertate de utilizare, denumirea ce o primeşte conduce la o diferenţă semnificativă: denumiri diferite conţion idei diferite.

În 1998, membri ai comunităţiui software-ului liber au început să folosească noţiunea de „software open source” în loc de „software liber”, pentru a descrie ceea ce creau. Noţiunea de „open source” a fost rapid asociată cu o abordare diferită, o filosofie diferită, cu valori diferite şi chiar cu alte criterii pentru a determina care licenţe sunt acceptabile. Mişcarea pentru software liber şi mişcarea pentru software open-source sunt azi două mişcări clar separate, deşi putem colabora şi chiar colaborăm la proiecte concrete.

Acest articol explică de ce utilizarea noţiunii de „open source” nu rezolvă nici o problemă, ba, mai mult, creează probleme noi. E vorba de motivele pentru care e preferabil să utilizăm conceptul de „software liber”.

Relaţiile dintre mişcarea pentru software liber şi mişcarea „open source”

Mişcarea pentru software liber şi mişcarea „open source” sunt ca două tabere politice înăuntrul comunităţii software-ului liber.

Grupurile radicale din anii '60 erau reputate pentru facţionalism: organizaţiile se scindau din cauza unor dezacorduri privind detalii de strategie, după care se urau reciproc. Se înţelegeau asupra principiilor de bază, dar se contraziceau asupra implementării lor practice; şi se considerau inamici, luptându-se unii cu alţii până la capăt. Sau, cel puţin, asta este imaginea care s-a păstrat în memoria publică, fie că e corectă, sau nu.

Relaţiile dintre mişcarea pentru software liber şi mişcarea „open source” sunt exact contrariul situaţiei de mai sus. Deşi nu suntem de acord asupra unor principii esenţiale, suntem de acord asupra abordării practice. Astfel că putem colabora şi chiar colaborăm în numeroase proiecte comune. Noi nu considerăm mişcarea „open source” un adversar. Adversarul este software-ul privat.

Nu suntem împotriva mişcării „open source”, dar nu vrem să fim confundaţi cu ei. Recunoaştem contribuţia pe care au avut-o în comunitatea noastră, dar noi ne-am creat propria noastră comunitate. Noi dorim ca realizarile noastre să fie asociate cu valorile şi cu filosofia noastră. Vrem să fim auziţi, nu să fim trecuţi în obscuritate, în spatele unei viziuni diferite de cea care ne aparţine.

Aşa că vă rugăm să menţionaţi mişcarea pentru software liber când vorbiţi despre realizările noastre, şi despre software-ul pe care l-am creat — cum ar fi sistemul de operare GNU/Linux.

Ambiguitate

Termenul de „software liber” („free software”, în engleză) poate conduce la o confuzie: un înţeles nedorit (în principal, în engleză), „software pe care îl poţi procura pe gratis” care rezultă din înţelesul cuvântului „liber”, în egală măsură cu înţelesul dorit - „software care conferă utilizatorilor anumite libertăţi”. Noi clarificăm această problemă publicând o definiţie mai clară a software-ului liber, însă această nu e soluţia perfectă; problema nu e complet eliminată. Un termen lipsit de ambiguitate ar fi foarte bun, dacă nu ar conduce la alte probleme.

Din nefericire, toate alternativele au probleme proprii. Am încercat numeroase alte denumiri sugerate de public, şi deşi unele evită această problemă, conduc la altele; nici una nu este atât de „corectă” încât să fie o idee buna să începem să o folosim. Fiecare inlocuitor propus pentru „software liber” are probleme semantice, sau chiar mai rău — iar aici intra şi conceptul „software-ului open source”.

Sensul evident al noţiunii de ”software open source” este că „poţi studia codul sursă”. Acesta este o categorie mult mai restrânsă decât „software-ul liber”; include software-ul liber, dar şi programe private ca Xv, şi Qt sub licenţa sa originală (înainte de trecerea la QPL).

Înţelesul evident al noţiunii de „open source” nu este înţelesul pe care doresc să i-l atribuie susţinătorii săi. Rezultatul este că cei mai mulţi oameni înţeleg greşit ce promovează mişcarea „open source”. Iată aici definiţia scriitorului Neal Stephenson pentru „open source”:

Linux este software „open source” în sensul că oricine poate copia fişierele codului său sursă.

Nu cred că Stephenson a încercat să nege sau să conteste definiţia „oficială”. Cred că el a încercat pur şi simplu să aplice regulile limbii engleze pentru a da sens noţiunii. De altfel, statul Kansas a dat o definiţie similară.

Cu privire la utilizarea software-ului open source (OSS), OSS este software-ul al carui cod-sursă este accesibil în mod gratuit şi public, deşi diversele contracte de licenţă nu sunt uniforme în privinţa posibilităţilor lăsate utilizatorilor codului.

Desigur, mişcarea open source a încercat să rezolve această problemă publicând o definiţie mai clară a noţiunii, la fel cum am făcut şi noi pentru „software liber”.

Dar explicaţia pentru „software liber” e simplă — o persoană care a auzit o dată „exprimare liberă, nu intrare liberă” nu o s-o mai uite. Nu există însă o metodă succintă pentru a explica sensul noţiunii de „open source”, şi care să arate că definiţia noastră este una incorectă.

Teama de libertate

Principalul argument în favoarea noţiunii de „software open source” este acela că „software liber” stânjeneşte unii oameni. E adevărat: să vorbeşti despre libertate, despre probleme etice, despre responsabilităţi şi despre convenienţă, înseamnă să ceri oamenilor să gândească asupra unor lucruri pe care ar prefera să le ignore. Aceasta poate conduce la jenă, şi unii pot respinge ideea doar din acest motiv. Aceasta nu înseamnă că societatea va beneficia dacă nu vom mai discuta despre aceste lucruri.

Cu ani în urmă, autorii de software liber au constatat aceasta reacţie de disconfort, şi unii au început să caute o metoda de a o evita. Ei se gândeau că păstrând tăcerea asupra eticii şi libertăţii, şi vorbind numai despre avantajele practice imediate ale unei categorii de software liber, ar putea „vinde” programele către anumiţi utilizatori, în special celor din sfera afacerilor. Noţiunea de „open source” a fost creată în acest scop — o cale de a fi acceptabil pentru afacerişti.

Potrivit criteriilor proprii, abordarea a fost eficace. Astăzi, numeroşi utilizatori aleg să folosească software liber exclusiv din motive practice. Asta e bine, pe de o parte, dar nu e tot ce avem nevoie! Atragerea utilizatorilor către software-ul liber nu e scopul final, ci doar un prim pas.

Mai devreme sau mai târziu aceşti utilizatori vor fi tentaţi să se întoarcă la software privat, pentru un avantaj concret. Nenumărate companii încearcă să ofere asemenea tentaţii, şi de ce ar refuza utilizatorii? Singurul motiv ar fi că au învăţat să aprecieze libertatea pe care le-o conferă software-ul liber, prin sine însuşi. Iar noi trebuie să răspândim ideea — şi în acest scop, trebuie să vorbim despre libertate. Până la un punct, „tăcerea” în relaţiile cu partenerii comerciali poate folosi comunităţii, dar trebuie de asemenea să vorbim din plin despre libertate.

În prezent, avem „tăcere” destulă, dar insuficiente discuţii despre libertate. Cei mai mulţi oameni implicaţi în problematica software-ului liber nu prea vorbesc despre libertate — de obicei, pe motiv că încearcă să fie mai „acceptabili în afaceri”. Îndeosebi distribuitorii de soft au această caracteristică. Unele pachete de distribuţie ale sistemului de operare GNU/Linux adaugă programe private la sistemul central liber, şi sugerează utilizatorilor că acesta este un avantaj, şi nu un pas înapoi dinspre libertate.

Nu reuşim să ţinem pasul cu numărul de utilizatori de software liber, nu ţinem pasul în educarea oamenilor despre libertate şi comunitatea noastră în ritmul în care aceştia ni se alatură. Din acest motiv softurile ne-libere (cum era Qt când a devenit popular), şi sistemele de operare parţial libere găsesc un asemenea teren fertil. Ar fi o greşeală să nu mai folosim termenul „liber”; avem nevoie de mai multe, nu de mai puţine, discuţii asupra libertăţii.

Să sperăm că cei care folosesc noţiunea de „open source” vor atrage totuşi mai mulţi utilizatori în comunitatea noastră; dar dacă reuşesc, restul vom avea de muncă chiar mai mult pentru a le aduce problema libertăţii în atenţie. Trebuie să spunem „e software liber şi îţi dă libertate!” mai des şi mai tare decât până acum.

Ar fi de folos înregistrarea mărcii?

Suporterii software-ului „open source” au încercat să înregistreze marca, considerând că aceasta le va permite să prevină utilizarea inadecvată a termenului. Încercarea lor a eşuat când cererea lor s-a prescris în 1999; în acest mod, statutul legal al „software-ului open source” este acelaşi cu cel al „software-ului liber”: nu există restricţii legale în utilizarea sa. Am auzit de companii care îşi caracterizează produsele ca „open source” chiar dacă nu se încadrează în definiţia oficială; unele cazuri le cunosc personal.

Ar fi însă o mare diferenţă dacă am folosi un termen care e înregistrat ca marcă? Nu neapărat.

Companiile pot face anunţuri care să creeze impresia că un program este „open source” chiar dacă nu spun aceasta explicit. Spre exemplu, un anunţ IBM, despre un program care nu se încadra în definiţia oficială, spunea aşa:

După cum e uzual în comunitatea open source, utilizatorii tehnologiei ... vor putea de asemenea să colaboreze cu IBM...

Nu se spunea explicit că programul era „open source”, dar mulţi cititori nu au remarcat detaliul. (Ar trebui să menţionez ca IBM chiar incerca sa transforme programul intr-unul liber, şi ulterior a adoptat o licenta sub care programul era liber şi „open source”, dar la data anuntului, programul nu era nici liber şi nici open source.)

Iată şi cum Cygnus Solutions, care a apărut ca o companie de software liber şi ulterior s-a reprofilat (ca să zicem aşa) pe software privat, îşi făcea publicitate la programele private:

Cygnus Solutions este un lider în piaţa open source şi tocmai a lansat două produse pe piaţa [GNU/]Linux.

Spre deosebire de IBM, Cygnus nu a încercat să transforme aceste programe în software liber, iar programele nu erau libere nici pe departe. Dar Cygnus nu spunea că e vorba de Ssoftware open source”, ci doar folosea termenul ca să dea cititorilor neatenţi această impresie.

Aceste observaţii conduc la concluzia că în realitate înregistrarea mărcii nu ar fi soluţionat problemele cu noţiunea de „open source”.

Neînţelegeri(?) privind software-ul „open source”

Definiţia software-ului open source este suficient de clară, şi e evident că programele tipice ne-libere nu se încadrează în ea. Aşa că de ce să nu credem că o „Companie Open Source” ar desemna una ale cărei produse sunt într-adevăr software liber? (sau ceva similar), nu? Din păcate, numeroase companii încearcă să-i dea un sens diferit.

La îintâlnirea de „Ziua creatorilor de open source” din august 1998, mai mulţi producători comerciali invitaţi au spus că intenţionează să păstreze ca software liber (sau „open source”) doar o parte a produselor lor. Scopul activităţii lor este să creeze add-on-uri private (software sau manuale) în scopul vânzării către utilizatorii softului liber. Şi aceiaşi producători solicită să fie priviţi ca parte legitimă a comunităţii noastre, deoarece o parte din bani este donată în scopul dezvoltării software-ului liber.

De fapt, aceste companii încearcă să câştige eticheta de succes a „open source” pentru produsele lor private — chiar dacă acestea nu sunt software open source — deoarece au relaţii cu software-ul liber sau din cauză că aceeaşi companie produce şi unele forme de software liber. (Un fondator de companie a spus suficient de clar că ar dedica pachetului cu software liber pe care îl sprijină, atât de puţin efort pe cât ar putea suporta comunitatea..)

De-a lungul anilor, numeroase companii au contribuit la dezvoltarea software-ului liber. Unele din aceste companii au dezvoltat în principal software non-liber, dar cele două activităţi erau separate; aşa încât puteam să ignorăm produsele lor non-libere şi să colaborăm cu ei în proiectele implicând software liber. Şi puteam să le mulţumim sincer ulterior pentru contribuţiile lor la software-ul liber, fără să ne preocupe restul activităţii lor.

Cu companiile noi nu mai putem face acelaşi lucru, deoarece nu ne permit. Aceste companii încearcă în mod intenţionat să creeze confuzie în public între activităţile lor; ele doresc să privim software-ul lor non-liber la fel de favorabil ca o contribuţie reală a lor, chiar dacă o asemenea contribuţie nu există. Se prezintă ca fiind „companii open source”, în speranţa că vom avea un brusc sentiment de simpatie pentru ei, şi că vom urma acest sentiment de simpatie în legătură cu ei.

Această practică lipsită de onestitate nu ar fi mai puţin dăunătoare dacă ar fi făcută în legătură cu software-ul liber. Dar companiile nu au acelaşi sentiment vis-a-vis de software-ul liber; probabil că asociaţia conceptului cu idealismul îl face nepotrivit. Conceptul de „open source” însă deschide larg posibilităţile de speculaţie.

La o expoziţie comercială în 1998, dedicată sistemului de operare adeseori numit „Linux”, vorbitorul era un manager al unei companii celebre de software. Probabil că fusese invitat în temeiul deciziei companiei sale de a „sprijini” acest sistem. Din nefericire, forma lor de „sprijin” consta în producţia de software non-liber care utiliza sistemul de operare — cu alte cuvinte, folosea comunitatea noastră ca piaţă de desfacere, dar nu contribuia la ea.

Vorbitorul a declarat, „În nici un caz nu o să ne transformăm produsele în open source, dar poate o să le facem open source ‚intern’. Dacă permitem serviciilor noastre de suport tehnic să aibă acces la codul-sursă, ar putea rezolva bug-urile semnalate de clienti, şi am putea astfel să ne îmbunătăţim produsele şi serviciile oferite”. (Citatul nu este absolut fidel, fiindcă nu am transcris cuvântarea, dar aceasta era ideea).

După cuvântare, oameni din public mi-au spus „Nu a priceput nimic”. Aşa să fie? Ce să nu priceapă?

Acel manager a priceput cum stau lucrurile cu mişcarea open source. Mişcarea open source nu vorbeşte deloc despre libertate, ci doar despre acordarea posibilităţii, către utilizatori, de a studia codul sursă şi de a ajuta la îmbunătăţirea acestuia pentru o dezvoltare mai rapidă şi mai substanţială. Managerul a înţeles perfect, şi, deloc dispus să aplice conceptul în întregime, lua în considerare implementarea lui parţială, în interiorul companiei sale.

Ceea ce însă într-adevăr nu înţelesese era ceea ce „open source” nici nu însemna: faptul că utilizatorii merită libertate.

Răspândirea ideii de libertate este o treabă grea — şi e nevoie de ajutorul vostru. Proiectul GNU o să folosească în continuare noţiunea de „software liber”. Dacă consideraţi că libertatea şi comunitatea sunt importante prin ele însele — nu prin avantajele pe care le aduc — vă rugăm să vă alăturaţi nouă în promovarea ideii de „software liber”.

---

Acest eseu a fost publicat în Free Software, Free Society: The Selected Essays of Richard M. Stallman.